Satul Todireni cu gara CFR cu același nume, la o jumătate de cale dintre Iași și Dorohoi, este așezat pe coasta unui deal numit ”Ceir”, ușor accidentat și puțin înclinat spre răsărit la confluența râului Jijia, care-l udă în partea de răsărit, cu pârâul Sitna.
Se crede că satul exista pe timpul lui Ștefan cel Mare, după cum arată câteva hrisoave păstrate în arhiva Spitalului Sf. Spiridon Iași: ”Zapisul lui Lupu și Ioan feciorii lui Cucută și a Draghinei din Todireni, prin care am vîndut lui Pătrașcu Udre Pârcălabul toată partea ce și va alege din Todireni” 7092 (1584) cireșar 24, iar prin ispisocul din 7092 iunie 17, Domnul Petru V.V. (Șchiopul) ”întărește” lui Toadere Vistiernicul toată partea ce-și va alege din Todireni ce au cumpărat-o de la Ionașcu și fratele său Lupu feciorii Draghinei.
Numele satului, dacă luăm în considerație tradiția satului s-ar trage de la un Pârcălab Toader, desigur primul răzeș care a înființat satul și a fost conducătorul lui și din care se trage Cucută și Draghina și feciorii lor.
Înainte de a se clădi această biserică, a fost altă biserică pe șes, a cărei loc și temelie se mai văd și astăzi. Ea a fost construită din bârne pe temelie de piatră, acoperită cu șindrilă, care după spusele bătrânilor, în urma unei furtuni mari a fost distrusă și astfel satul a rămas fără biserică.
Biserica actuală cu hramul ”Sf. Voievozi” este zidită în anul 1826 martie 22. După spusele bătrânilor, biserica s-a început în 1812, dar din cauza unor evenimente și a ciumei au murit mulți țigani robi și săteni care lucrau și astfel biserica s-a terminat abia după 14 ani.
Biserica este construită din cărămidă pe temelie de piatră și acoperită cu tablă.
Cât privește ctitorul acestei biserici, după însemnările ce se găsesc pe filele unui Octoih mare, a unui Penticostar și al unui Triod ar fi marele vistiernic Sandu Sturza.
Planul general al bisericii în interior este circular, iar în exterior în formă de navă, având 4 încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Turla în care se află clopotele este deasupra pronaosului.
Intrarea în biserică se face printr-un pridvor construit în anul 1918, cu cheltuiala cântărețului D. Hobincu, din zid în formă pătrată, cu latura de 5 m.
Din pridvor în pronaos intrarea se face printr-o ușă de lemn căptușită cu tablă și fier de 2,20 x1,50 m.
Pronaosul are lungimea de 4 m și lățimea de 10 m. Deasupra pronaosului între arcuri și sprijinit pe pereții laterali se află cafasul. Prin partea de nord a pronaosului și cu ajutorul unei scări de stejar în spirală se face urcarea în turlă unde este clopotnița. O schelă din lemn de stejar susține 4 clopote de diferite mărimi. Din pronaos în naos intrarea se face printr-o ușă într-un glasvand. Naosul în formă eliptică are lungimea de 11,50 m, iar lățimea de 11 m. El este luminat de 2 ferestre în arc bizantin prevăzute cu gratii de fier cu dimensiunile de 4 x 1,5 m. Pardoseala e cu mozaic, iar plafonul în formă de calotă sferică este tencuit. În partea de nord a naosului se găsește amvonul, urcarea la el făcându-se prin o nișă situată în partea stângă a altarului și printr-o scară de lemn de stejar, în zid.
Altarul în formă semicirculară are adâncimea de 5,50 m și lățimea la bază de 8 m. În părțile laterale ale altarului se găsește câte o nișă, prima în partea stângă pentru proscomidie pe unde se face și trecerea spre amvon, iar a doua în partea dreaptă pentru obiectele de cult întrebuințate de paraclisier. Bolta, în formă de calotă sferică este tencuită, iar pardoseala de mozaic. Lumina intră în altar printr-o singură fereastră așezată în partea de răsărit și este construită în același gen și dimensiuni ca și ferestrele din naos.
Pictura icoanelor împărătești a fost terminată în anul 1829 iulie 20 de Zugravul Mihail, după inscripția ce se găsește pe icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului. După cum spun bătrânii, la început au fost zugrăvite numai cele 4 icoane împărătești, iar catapeteasma a stat mult timp în alb. Stilul celor 4 icoane este cel bizantin și sunt executate ireproșabil. Interiorul bisericii a fost văruit până în anul 1912, când pictorul Victor Galin a zugrăvit în ulei pereții, pictând pe boltă cei 4 Evangheliști, în mijloc fiind Pantocratorul, iar pe pereții laterali: Coborârea de pe Cruce, Intrarea în Ierusalim etc.; în altar Cina cea de Taină, Ruga din Grădina Ghetsimanii. Catapeteasma și ușile împărătești sunt în întregime sculptate. Icoanele sunt despărțite prin coloane admirabil sculptate și prevăzute cu capiteluri dorice. Icoanele s-au pictat după anul 1829, însă pictorul nu se cunoaște.
În afară de cărțile de cult tipărite la Buda între anii 1810 – 1820, alte obiecte cu valoare istorică nu sunt.
În decursul vremii biserica a suferit multe reparații. De la început a fost acoperită de mai multe ori cu șindrilă, iar în anul 1879 a fost acoperită cu tablă neagră, însă la 20 noiembrie 1897, în timpul unei furtuni, acoperișul a fost smuls și a fost înlocuit cu tablă zincată. În 1912, a fost făcută o reparație radicală în interior și exterior și au fost zugrăviți și pictați pereții interiori.
Sfințirea s-a făcut de fostul Vicar al Sfintei Mitropolii, Antim Petrescu la 9 septembrie 1912.
În anul 1926 s-au făcut reparații la pereții exteriori. În 1946 un vânt puternic a zvârlit jumătate din acoperișul bisericii cu crucea de deasupra altarului și după ce s-au reparat aceste stricăciuni, în anul 1950 s-a schimbat toată asteriala acoperișului din nou. În anul 1958 un vânt puternic care a fost în ziua de 26 august a zvârlit jos acoperișul turlei cu asterială, căpriori și tablă, care reparație a costat 31.000 lei. În cursul acestui an se vor face lucrări de întreținere.
Preoții slujitori de la această biserică: Vasile Ursache 1826 – 1850; Ioan și Ștefan Ursache 1850 – 1860; Vasile Gheorghiu 1860 – 1874; V. Mocănescu 1874 – 1875; T. Stupcanu 1875 – 1877; I. Gașpar 1877 – 1902; Gh. Nichiforescu 1902 – 1944 și Emil Petrovici de la 1944. Pr. Emil Petrovici (1967)
Din data de 1 februarie 1980, funcția de preot paroh este îndeplinită de pr. Asaftei Dinu.
